Locuitorilor oraşului li se pregătesc surprize de proporţii. Noaptea albă e primul eveniment de acest gen din Râmnic şi va aduna, timp de câteva ore o serie de manifestări mai rar întâlnite în oraş. Expoziţii, concerte şi vernisaje alături de demonstraţii stradale şi filme la cinema – toate adunate în noaptea de 25 spre 26 iulie. Pentru câteva zile bune, Râmnicul va îmbrăca haine de sărbătoare.
Seara insomniacilor
Dorindu-se, în esenţă, un eveniment care să faciliteze socializarea între cetăţenii municipiului într-un spaţiu comun, public, Noaptea Albă le va oferi, totuşi, celor bântuiţi de insomnie şi o serie de evenimente care să-i antreneze într-o explorare de altă factură a orelor nocturne. Spaţiul urban pus la dispoziţia insomniacilor va fi Calea lui Traian - restricţionată traficului auto pe porţiunea cuprinsă între intersecţia cu strada Regina Maria, până la intersecţia cu bulevardul Nicolae Bălcescu - iar evenimentele vor debuta în seara zilei de sâmbătă, 25 iulie, cu un spectacol de teatru de păpuşi performant în amfiteatrul Scuarului Mircea cel Bătrân, de la ora 20.30, de actorii Teatrului „Anton Pann”.
Show pirotehnic şi recital al Filarmonicii
Vor urma în ordine, la ora 21.00, vernisajul expoziţiei ”Fantezii Estivale” realizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale la Galeria ”Constantin Iliescu” din sediul Consiliul Judeţean Vâlcea, tot la ora 21.00 un concert al Fanfarei ”Gabriel Chaborschi” a Palatului Copiilor, în Scuarul „Mircea cel Bătrân”, apoi, o jumătate de oră mai târziu, un alt vernisaj al unei expoziţii de sculptură la Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul”. În jurul orelor 22.00, sibienii aruncători de flăcări de la Crispus vor incendia (şi la figurat, dar şi la propriu) intersecţia Căii lui Traian cu bulevardul Tudor Vladimirescu, în faţa Scuarului Revoluţiei, scuar în care, după ce se vor stinge flăcările show-lui pirotehnic, va evolua corul Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” cu un repertoriu care va fi, cu siguranţă, pe placul tuturor melomanilor.
Demonstraţie de arte marţiale
Aproape de miezul nopţii, iubitorii artelor marţiale vor avea ocazia să urmărească, tot în Scuarul Mircea cel Bătrân, o evoluţie nocturnă a practicanţilor de Aikido reuniţi în clubul Doshin Dojo din Râmnicu Vâlcea, iar relativ la acelaşi domeniu sportiv, după ora 00.30, rollerii de la ”Natura Montaniardul Călăuza” vor pune stăpânire pe un segment al Căii lui Traian pentru o demonstraţie de virtuozitate.
Revelion Cultural
Reîntorcându-ne la evenimentele culturale, trebuie amintite un târg de carte al caravanei ”Jurnalul Naţional” - editură care şi-a manifestat interesul pentru includerea în programul Nopţii Albe, dar de la care se aşteaptă o confirmare fermă de participare - precum şi un ”revelion cultural” în miezul unei nopţi de vară, respectiv vernisajul de la ora 00.00 al Salonului Judeţean de Artă a filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici de la Galeriile ”Artex”, ocazie cu care se vor înmâna şi însemnele titlului de cetăţean de onoare artistului plastic Tina Popa. Să mai amintim că pe toată durata nopţii - adică între orele 21.00 şi 03.00 - Muzeul de Artă, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, Muzeul de Istorie şi Cinematograful „Ostroveni” vor fi deschise şi vor avea programe pentru vizitatori, cu intrare gratuită în limita locurilor sau spaţiilor disponibile. Aşadar, o invitaţie din partea Primăriei municipiului la ”insomnie culturală”, la o întâlnire cu prietenii sau, pur şi simplu, la o simplă promenadă nocturnă pe Calea lui Traian.
Balonul cu aer cald îi aşteaptă pe amatorii de senzaţii tari
O altă noutate a ediţiei din acest an a sărbătorilor dedicate Zilei Imnului Naţional o reprezintă un balon cu aer cald adus la Râmnic de ”John Balon Sky Team” şi care va face ascensiuni captive în Parcul Zăvoi, în zilele de 25 şi 26 iulie 2009. ”Zborul” cu acest balon va însemna o ascensiune de câte 3-4 persoane, care vor sta în nacelă timp de 5-10 minute. În tot acest timp, ei vor experimenta senzaţiile specifice decolării, survolului şi aterizării, înălţimea maximă de ridicare fiind de 25 metri. Norocoşii care vor avea şansa unei astfel de experienţe vor fi selectaţi prin tragere la sorţi. Tragerea la sorţi se va face, pe de o parte, dintre mesajele e-mail transmise pe adresa iubesc.ramnicul@yahoo.com, mesaje care vor cuprinde gândurile bune şi urările pentru Râmnic ale autorilor, dar şi datele lor de identificare - nume, prenume, adresă, telefon, vârstă - în eventualitatea în care vor fi selectaţi pentru un zbor cu balonul. O altă selecţie se va face dintre mesajele scrise - scrisori, bilete etc. - ce pot fi depuse în urna specială amplasată de luni, 29 iunie, la intrarea în Primăria municipiului, mesaje care trebuie să aibă acelaşi conţinut ca şi cele transmise pe adresa electronică.
Sursa:Jurnalul Valcean
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu